Amice, Te plângeai cândva că duci lipsă de „subiecte serioase” (scuză-mă, aşa te-ai exprimat, nu am înţeles prea bine ce voiai să spui). Iată, încerc să te ajut. Ştii că iarna trecută am avut acea mică fractură la picior şi am fost internat câteva zile, până mi s-a pus ghipsul. În spital am cunoscut un tip, profesor la un liceu din oraşul R. N-o să-ţi spun ce căuta acolo şi cum ajunsese, fiindcă îţi vei da singur seama, citind paginile care urmează. Cum se întâmplă în astfel de situaţii, am făcut schimb de adrese şi ne-am promis ca, după externare, să ne mai întâlnim. Săptămâna trecută, fiind în R. pentru un reportaj, am avut prilejul să-l caut pe noul meu amic. Dar soţia lui mi-a spus că dispăruse în mod neaşteptat de câteva zile, fără să lase nici un fel de indiciu unde ar putea fi găsit. Era foarte îngrijorată, deoarece în urmă cu câteva săptămâni, un prieten al lui B. (aşa se numeşte omul nostru) dispăruse, de asemenea, şi toate încercările de a-l găsi rămăseseră fără rezultat. Se pare că B. nu era chiar străin de împrejurările şi poate chiar cauzele acelei dispariţii. Dar elementul esenţial (şi senzaţional!) al acestei întâmplări este altul. Cei doi scriau împreună un fel de roman, sau aşa ceva, pe care soţia lui B. mi-a dat voie să-l răsfoiesc. Am rugat-o să-mi lase mai multe zile dosarul respectiv, şi am făcut copia pe care ţi-o trimit, promiţându-i în schimb să o ajut să-şi găsească soţul (cumnatu-meu e procuror şi are unele legături cu cei de la procuratura din R.). Cum vei putea constata şi tu, în roman e vorba tocmai despre împrejurările accidentului în urma căruia lui B. i s-a amputat piciorul (atunci când l-am întâlnit în spital), iar unul dintre personaje, ce-i drept, episodic, sunt chiar eu. Cred că din toate astea ar putea ieşi ceva. Discutăm mai în amănunt când trec pe la tine. Dacă între timp aflu noutăţi, îţi dau de ştire. Te rog, dacă foloseşti acest material, să schimbi numele personajelor sau să le dai numai iniţialele, ca să nu avem necazuri.